Programul de atestare în asistenţa medicală de urgenţă pentru structurile de primire a urgenţelor cuprinde toate acele elemente educaţionale care însumate vor permite dobândirea de către medicii care asigură îngrijiri medicale în cadrul serviciilor medicale de urgenţă a tuturor cunoştinţelor şi abilităţilor necesare. Structura şi conţinutul acestui program sunt centrate pe medicina bazată pe dovezi fiind în concordanţă cu toate aspectele moderne ale medicinii de urgenţă. În acelaşi timp programul plasează Unitatea pentru Primirea Urgenţelor în centrul procesului de formare, aici dezvoltându-se toate acele abilităţi care reprezintă eşafodajul întregului proces.
Serviciile medicale de urgenţă din cadrul unităţilor sanitare sau cele prespitaliceşti sunt diferite din punctul de vedere al complexităţii îngrijirilor medicale care pot fi acordate pacienţilor dar, în acelaşi timp, sunt foarte asemănătoare din punctul de vedere al patologiei căreia i se adresează. Acesta este motivul pentru care atestarea competenţelor în acest domeniu a fost structurată în două module: primul, cu durata de 6 luni permite însuşirea tuturor cunoştinţelor de bază necesare asigurării îngrijirilor medicale de urgenţă, cel de-al doilea (având durata tot de 6 luni şi prezentat în continuare) cuprinde toate elementele particulare ale activităţii medicale din cadrul structurilor pentru primirea urgenţelor. Ambele module sunt constituite dintr-o succesiune de prezentări teoretice (8 ore / săptămână), exerciţii practice pe simulatoare, manechine, etc. (4 ore / săptămână) şi stagii practice în UPU (36 ore / săptămână). Evaluarea procesului de formare, a cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite are loc la încheierea fiecărui modul în parte. Absolvirea primului modul este condiţia obligatorie pentru accederea la cel de-al doilea. Al doilea modul este necesar doar acelor medici care doresc să-şi desfăşoare activitatea în structurile pentru primirea urgenţelor din cadrul unităţilor sanitare. Pentru activitatea prespitalicească este suficientă absolvirea primului modul. Atestatul astfel obţinut, indiferent că se adresează activităţii medicale de urgenţă prespitalicească sau din structurile pentru primirea urgenţelor, conferă posesorului dreptul de a practica în cadrul serviciilor medicale de urgenţă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu condiţia reatestării periodice, conform prevederilor legale.
Organizatorul si coordonatorul Programului:
Scoala Nationala de Sanatate Publica si management sanitar
Centrele de pregătire sunt:
1. SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI
2. SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA BUCURESTI
3. SPITALUL CLINIC DE URGENTA BAGDASAR – ARSENI BUCURESTI
4. SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ NAPOCA
5. SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA
6. SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SF SPIRIDON IAŞI
7. SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ORADEA
8. SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TIMIŞOARA
9. SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGU-MUREŞ
10. SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ARAD
Responsabili nationali:
Conf. dr. Cristian Boeriu
Dr. Hadrian Borcea
Validarea stiintifica: – Comisia consultativa pentru medicina de urgenta si dezastre a Ministerului Sanatatii
Creditarea: – Colegiul Medicilor din Romania
Acces pentru specialitatile: – medicina de familie, pediatrie, ATI, medicina generala